luni, 9 aprilie 2018

Once upon a time...

„There is but one story, … Once upon a time there lived a man and a woman who loved him.” 


Mi-am zis că merit o carte ușoară, așa că am hotărât să citesc „Arta de a nu scrie un roman”. Amintirile mele din liceu despre Jerome K. Jerome erau cât se poate de agreabile și zâmbitoare, însă nu eram foarte sigură că voi rezista și acum, după treizeci de ani, unei asemenea lecturi. Ei, nu doar că am rezistat, dar am și râs pe înfundate și m-am delectat și am avut momente în care abia așteptam să pun mâna pe carte din nou! Umorul englezesc este pe gustul meu. Și, cu toate că am pornit cu ideea apriorică a unei lecturi „ușoare”, cartea are și lucruri profunde și idei care merită a fi reținute și chiar ziceri care nu se uită, așa cum este fraza cu care mi-am început postarea. Pot spune că, deși am terminat eu însămi al doilea roman și sper să-l scriu și pe al treilea, niciodată nu sunt îndeajuns de bine păzită de pericolul de a mă lăsa pe tânjală și de a visa, căci eu nu am patru prieteni cu care să povestesc, așa încât această carte a fost și un fel de terapie contra lenei, a uitării, a visării, a tehnicii (la care excelez) de pierdere a timpului.
*
E viața un mozaic de povestiri? Dacă da, atunci romanul lui Jerome despre cum să nu scrii un roman este cea mai bună ilustrare a vieții.